Statuia lui Alexandru cel Bun

Autor: Vasile Negru

Anul: 1983

Material: ciment

Amplasament: în fața sediului Arhivelor Naționale din Piatra Neamț

Vasile Negru este din Răcăciuni, judetul Bacău, a lucrat în constructii în tinerete, dar a profitat de o sansă ivită si a intrat în rîndurile Ministerului de Interne, ca politist. Locuieste cu sotia în Piatra Neamt de circa 30 de ani. Prima încercare în ale sculpturii a avut-o în armată cand, într-un calup de săpun a sculptat un chip de femeie, care i-a fost luat de un superior la liberare, ca amintire.
Peste ani a absolvit cursurile unei scoli populare de artă, acolo unde a învătat cateva dintre tehnicile picturii si sculpturii.

Lucrările lui Vasile Negru înseamnă vreo două sute de sculpturi, realizate de cand era în floarea tineretii si pană acum, în prag de 70 de ani.

Prima lucrare de proportii a lui Vasile Negru este o statuie înfătisîndu-l pe Alexandru cel Bun, înaltă de trei metri. Lucrarea „a prins viată“ în 1983 si este expusă în fata sediului Arhivelor Nationale din Piatra Neamt.

Alexandru cel Bun, fiul lui Roman I (decedat la 1 ianuarie 1432), a fost domnul Moldovei între anii 1400 – 1432, succedându-i la tron lui Iuga Ologul, care a fost îndepărtat de către Mircea cel Bătrân.

Potrivit celor scrise de Grigore Ureche, Alexandru cel Bun a întreprins o importantă operă de organizare politică, administrativă și ecleziastică a Moldovei. A încurajat comerțul, confirmând negustorilor polonezi un larg privilegiu în1408, act în care este atestat și orașul Iași. A obținut recunoașterea mitropoliei Moldovei de către Patriarhia de Constantinopol. În 1402 (după alți istorici în 1415) a adus de la Cetatea Albă la Suceava moaștele Sfântului Ioan cel Nou. Inițial, moaștele au fost depuse la biserica din cartierul Mirăuți din Suceava, după care au fost mutate mai târziu la mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.

Acest eveniment al aducerii moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, are o însemnatate deosebita în conștiința publicǎ a poporului moldovean, fiind zugrǎvit în multe din frescele bisericilor și mănastirilor din Moldova. Una din ele, cea de la Manastirea „Sfantul Ioan cel Nou” de la Suceava, întățișând alaiul domnesc în ultima frescă din suiata de patru ce reprezintă martiriul Sfântului, frescele fiind amplasate pe peretele vestic al clisiarniței din incinta mănăstirii.
 Același eveniment poate fi văzut și pe peretele sudic al bisericii mănăstirii Voroneț, la finalul narațiunii iconografice al acatistului Sf. Ioan cel Nou de la Suceava.

Lunga sa domnie a corespuns, în general, unei perioade de pace, rezultat al politicii extrem de abile a domnului moldovean, care a menținut echilibrul între Ungaria și Polonia. Astfel, recunoscând suzeranitatea lui Vladislav II Iagello – a incheiat tratate de pace cu acesta în 1402, 1404, 1407, 1411 si 1415 fagaduindu-i acestuia sfat si ajutor impotriva oricarui dusman -, Alexandru s-a asigurat de sprijinul Poloniei în fața oricărei încercări a Ungariei de a controla drumul comercial care lega sudul Poloniei, trecând prin Moldova, de gurile Dunarii, mai precis de cetățile Chilia șiCetatea Albă.

Acordul dintre Polonia și Ungaria, încheiat la Lublau la 15 martie 1412, reprezenta un mare pericol pentru Moldova, fiind primul acord de împărțire a unui teritoriu românesc în sfere de influență. Acordul nu a fost aplicat, datorită faptului că Alexandru și-a onorat întotdeauna obligațiile rezultate din acceptarea suzeranității regelui polon și datorită contradicțiilor polono-maghiare.

În calitate de vasal al lui Vladislav II Iagello, i-a acordat acestuia sprijin militar în două bătălii purtate împotriva Ordinului Cavalerilor Teutoni: la Grünwald, în 1410, și la Marienburg, în același an, ambele fiind câștigate de către polonezi. De asemenea, în timpul său, în 1420, au loc primele confruntări dintre Moldova și Imperiul Otoman. Turcii au asediat Chilia și Cetatea Albă, dar Alexandru a reușit să le apere. Alexandru cel Bun a murit la 1 ianuarie 1432 în urma unei boli contractate în luptele dintre Polonia si Ungaria. În urma lui au rămas mai multi fii care s-au luptat ani de zile pentru a ocupa tronul.

Alexandru cel Bun a fost căsătorit de patru ori. Prima soție se numea Margareta, fiica palatinului Ștefan din Losontz. Ea a făcut biserica catolică din Baia unde a fost înmormântată. După moartea ei, Alexandru cel Bun s-a căsătorit cu Neacșa, numită de autorii străini Ana care a murit la scurt timp după cununie. A treia soție a fostRingala, sora lui Vytaudas și cumnata lui Vladislav al II-lea Iagello. În același timp Ringala era înrudită cu Alexandru cel Bun, fiind vară primară cu Anastasia, soția lui Roman I și mama lui Alexandru cel Bun. Înaintea acestei căsătorii Ringala a fost căsătorită cu ducele de Mazovia, dar aceasta a rămas văduvă.