Bustul lui Calistrat Hogas

Autor: Vasile Aciobăniței
Anul: 1963
Material: travertin
Amplasament:  în curtea casei memoriale Calistrat Hogaș, str. Calistrat Hogaș, nr. 1

 

 

Vasile Aciobăniței (1924 – )

aciobanitei-vasile

În 1948, la 24 de ani, s-a înscris la Institutul de Arte Plastice din Iași, unde a intrat cu nota maximă. Aici a urmat primii doi ani de facultate, sub îndrumarea maestrului Ion Irimescu. În 1950, institutul s-a desființat.

S-a mutat apoi la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București, unde i-a avut profesori pe sculptorii Cornel Medrea și Constantin Baraschi.

În 1951, când era student în anul IV, fusese propus pentru a face studii la Leningrad. Primise avizul de la decanat și UASR și urma să-l primească și de la organizația de partid. Atunci a fost denunțat de un coleg, Gabriel Covanski, care l-a învinuit că este legionar. La acest denunț s-a adăugat și acuzația că făcea parte dintr-o organizație subversivă din Iași, care se numea „2 plus 1”. În noaptea de 15-16 octombrie 1951 a fost arestat de Securitatea din București, împreună cu încă doi colegi: Bostan și Bujoreanu. A fost anchetat la Bârlad, Galați și Iași, și inițial a fost condamnat la moarte pentru „uneltire contra ordinii sociale“, pedeapsă care a fost comutată în temniță grea, din care a ispășit doi ani, până în 20 septembrie 1953, când i s-a fixat domiciliu obligatoriu. Adevărul este că, la 16 ani, fusese entuziamat, ca și alți tineri, de discursurile lui Corneliu Zelea Codreanu, dar nu fusese niciodată membru activ sau cotizant al Mișcării.

După eliberarea din penitenciar, pentru a se întreține, a lucrat doi ani, la Teatrul Național din București, ca butafor. Și-a continuat studiile după patru ani de suferință și muncă asiduă, reușind să termine facultatea în 1958.

Cu toate că i-au fost puse piedici în afirmarea ca sculptor, Vasile Aciobăniței a participat, încă de la absolvirea facultății, la toate expozițiile organizate în București.

După 1989, s-a constatat că o rețea de falsificatori, organizată de Radu Lucian Stanciu, ar fi pus pe piață piese atribuite lui Constantin Brâncuși, care în realitate ar fi falsuri grosolane. La un moment dat, bănuielile au mers și către Vasile Aciobăniței, un epigon brâncușian din anturajul lui Stanciu, dar este greu de imaginat că un sculptor profesionist poate face un obiect atât de prost din punctul de vedere al meșteșugului pur și simplu.

Vasile Aciobăniței debutează sub semnul realismului socialist, după care se specializează în crearea de busturi monumentale a căror amplasament ideal este spațiul public. Începând cu anii 1970 stilul său se deplasează în zona figurativului, prelucrând tipologii brâncușiene de tipul „Sărutul”, „Alegorie”, adoptând un primitivism similar. Lumea populară a reprezentat o tematică semnificativă, lume pe care o va simboliza cu mijloace alegorice.

Participări la expoziții

  • În 1974 a organizat o expoziție personală, cu 20 de lucrări din marmură și piatră, la Sala „Simeza”.
  • A urmat participarea la expoziția de sculptură românească de la Moscova, în 1976, cu Melosul Popular I.
  • În 1977-78 a avut o expoziție personală cu 22 lucrări în marmură, bronz și piatră, la Sala „Eforie” din București.
  • Între anii 1975-85, a participat cu regularitate la expoziția de la Vaslui, intitulată „Fii ai meleagurilor vasluiene”.
  • În 1977, a deschis la Huși o expoziție personală.
  • În 1979, a expus în Germania, la Herrenberg, Böblingen și Sindelfingen.
  • În 1981, a expus la Paris.

Sculpturi

  • Bustul lui Alexandru Ioan Cuza din Huși în piatră albă. Se găsește în parcul din fața Liceului “Cuza Vodă” și este creația sculptorului hușean Vasile Aciobăniței. A fost dezvelit în anul 1959, fiind realizat în manieră clasică și așezat pe un piedestal monumental din beton.
  • Bustul lui Mihail Kogălniceanu din Huși în piatră albă. Se află amplasat în fața Colegiului agricol “Dimitrie Cantemir”, pe strada Mihail Kogălniceanu și este opera sculptorului hușean Vasile Aciobăniței. A fost dezvelit în anul 1959 și este realizat în manieră clasică. Având o înălțime de 1,40 m este așezat pe un piedestal din beton pe al cărui frontispiciu este scris: “Mihail Kogălniceanu, 1817-1891”.
  • Fântâna păcii, Piatra Neamț, 1962
  • Bustul lui Calistrat Hogaș, Piatra Neamț, 1963;
  • Bustul lui Ion Creangă, Bacău, Slănic-Moldova, 1964;
  • Mihai Eminescu, Slănic-Moldova, 1965;
  • Bustul lui George Enescu, Bacău, 1967;
  • Cântecul Popular, București, 1968;
  • Bustul lui Dr. Petru Groza, Băcia (Hunedoara), 1973.
  • Păstorul (piatră), tabăra de sculptură de la Măgura, Ediția VII-a 1976.

După cum se ştie, marele prozator din literatura românească, tecuceanul Calistrat Hogaş (1847 – 1917), a început să publice în „Arhiva”, din Iaşi, în 1887, apoi a scris în „Viaţa românească” (1907) „pagini strălucite, pline de vioiciune tinerească şi spontaneitate, zugrăvind frumuseţile naturii din Moldova, în toate aspectele şi tainele lor felurite, cu o bogată putere de intuiţie şi plasticizare şi cu mult umor”.
Iată că şi cotidianul Telegraful”, din 8 martie 1936, redă sub titlul „Studii critice”, o carte semnată de Dimitrie L. Stăhiescu „Calistrat Hogaş”, apărută sub auspiciile Editurii „Cartea Românească”.
Pentru frumuseţile scrierii şi admiraţia profesorului şi directorului de la liceele „Petru Rareş”, din Piatra Neamţ şi „Roman Vodă”, din Roman, redăm cuvintele unui reporter „necunoscut” din redacţia Telegrafului” de altădată, semnat cu ,,R”, deci reporter.calistrat-hogas
Aşadar: „Calistrat Hogaş a avut norocul încadrării în linia hereditară neamului său. N-a trăit singur şi n-a apărut neîntovărăşit la poarta vieţii. A fost înconjurat de rude cât a trăit. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Ion Creangă. Moştenirea lăsată de şolticul povestitor moldo¬vean s-a găsit în păstrarea neamurilor. Biografii aici s-au adresat. Au luat drumul Iaşului, al Pipirigului şi Humuleştilor.
Calistrat Hogaş a avut o fiică. D-ra Sidonia Hogaş, astăzi profesoară la liceul din Piatra Neamţ, a păstrat cu sfinţenie opera tatălui scriitor şi cei care s-au apropiat de manuscrisele şi de scrisorile lăsate de marele scriitor moldovean s-au împărtăşit din aceeaşi administraţie. Ultimul biograf şi critic al lui Calistrat Hogaş este Dimitrie L. Stăhiescu, care apare în vitrina librăriei cu un studiu despre „Viaţa şi opera” scriitorului moldovean. Studiul începe cu un capitol despre viaţa, continuă cu opera şi se opreşte la o cercetare critică mai amplă, la un fel de analiză a atmosferei, naturii şi paisagiului sufletesc din opera lui Hogaş.
D. Al. Epure, profesor la Roman, într-o conferinţă ţinută anul trecut, şi publicată în volum, ne-a făcut cunoştinţă cu aceste date. Ele sânt redate într-o descriere mai amplă, fără însă a se aduce contribuţiuni noi. Poate numai, în caiace priveşte itinerariul vieţii sale literare d. Dimitrie L. Stăhiescu a adus oarecari vederi noi, limpezind relaţiile care au existat între Calistrat Hogaş şi dl. G. Ibrăileanu. De aceia trebuie să adăugăm că, după epoca de publicare prin reviste a materialului literar, Calistrat Hogaş a adunat tot acest material pe care l-a încredinţat d-lui G. Ibrăileanu.
Comprimat de necesităţi tipografice şi poate şi „critice” care, nu ştim pe ce criterii se bazau, acest material a fost redus la 352 pagini şi publicat într-un volum, în Editura „Viaţa Românească” în anul 1914.
În vara anului 1917, Calistrat Hogaş s-a retras la o fiică a sa la Roman, unde în dimineaţa de 23 august 1917, a murit. Iată cum i-a povestit sfârşitul d-ra Sidonia Hogaş: „Să mă duci direct la Piatra, Sidonie!… Un car cu boi albi şi frumoşi mânat de un voinic ţăran cu plete şi ca de sărbătoare îmbrăcaţi în maestru port românesc, ducea un sicriu acoperit cu crengi de brad… Era corpul lui Ca¬listrat Hogaş, dus astfel după dorinţa lui la locul de linişte”. După moartea lui i-au apărut cărţile: „Amintiri dintr-o călătorie”, Ed. Viaţa Românească, Iaşi, 1921: „În munţii Neamţului” Ed. Viaţa Românească, Iaşi, 1922, cu o prefaţă de Mihail Sadoveanu, apoi trei povestiri în biblioteca „Căminul”. Acum doi ani, în 1930, Editura Cartea Românească face să apară într-o frumoasă tipăritură volumul intitulat „În munţii Neamţului”, iar anul acesta, această strădanie de a ni-l face cunoscut pe Clistrat Hogaş, se completează prin publicarea studiului critic al d-lui Stăhiescu tot la Ed. Cartea Românească.
Trebuie s-o spunem de la început: studiul d-lui Dem Stăhiescu are o împărţire metodică, didactică, foarte bună pentru o lucrare de seminar şi foarte facilă pentru prezentarea lui Calistrat Hogaş în lumea şcolară. În primul capitol, „Natura”, Calistrat Hogaş apare ca un epicureu, iubind drumeţia, libertatea şi hrana îndestulătoare.
Această caracterizare este demonstrată, ca să zicem astfel, cu numeroase citate din opera povestitorului. În cel de-al doilea capitol, „Omul în cadrul naturii”, ni se arată, tot prin citate, felul în care Calistrat Hogaş a descris oamenii şi obiceiurile lor. Tipurile de ţărani, de călugări şi de femei îşi găsesc aici o largă prezentare. Părintele Ghermănuţă, părintele Iovan Die, Ion Rusu, Călina lui Drăgan intra în cadrele acestui capitol. În cea de-a treia parte, este analizat „Fantasticul” în opera lui Hogaş. După cum se ştie, povestitorul avea o largă viziune, legendară, plină de pitoresc, care se realiza în descrieri colorate şi pline de mişcare. În capitolele următoare, tot analitic, sânt înfăţişate concepţiile lui Hogaş, asupra societăţii şi a civilizaţiei.
,,Această primă parte a studiului se încheie cu un capitol prea scurt, despre „Humorul lui Hogaş”, câteva pagini despre stil şi limbă.
Destul de preţioasă ni se pare bibliografia, fie a operelor lui Calistrat Hogaş, fie a acelora despre el. Dintre contemporanii care l-au înţeles şi l-au cunoscut la Calistrat Hogaş consemnăm pe d-nii E. Lovinescu, Ioachim Botez, Mihail Sadoveanu.
Ni se dă în anexe o „Prefaţă”, care trebuia să apară, şi n-a apărut, în frun¬tea volumului editat la Iaşi în 1914; precum şi o conferinţă intitulată „Petrecerile la ţară”, de toată frumuseţea ţinută la Iaşi în 1901. Contribuţia critică a d-lui Dimitrie L. Stăhiescu are o certă valoare didactică, constituind un îndemn pentru cunoaşterea operei literare a lui Calistrat Hogaş. Mai sânt şi alţi scri¬itori sau critici, de mai puţină importanţă, care au fost ispăşiţi de acest subiect, dar nimeni nu l-a dus până la capăt. Dl. D.L. Stăhiescu deschide drumul, şi în cartea d-sale ne reţine atenţia, făcându-ne simpati¬că figura umoristului moldovean.
Cartea aceasta, de cri¬tică şi istorie literară, apare în plin sezon al literelor, alăturea de alte cărţi tipă¬rite, în frumoase condiţiuni tehnice, de Ed. Cartea Românească. Chiar în ultima vreme, dl. George Mihail Zamfirescu a tipărit un voluminos roman (în 2 volume), intitulat „Sfânta mare neruşinare”; dl. Ionel Teodoreanu a tipărit a II-a ediţie din romanul d-sale „Lorelei”, iar d-na Sandu Mateiu a tipărit cartea inti¬tulată „Taina arborelui de Myonga”. În domeniul po¬eziei, dl. Gheorghe Maghe¬ru a scos un volum în cele mai frumoase condiţiuni tehnice, după ce a fost precedat de dl. Tudor Măinescu cu a sa plachetă „O fată mică se închină”. Editura Cartea Românească înde¬plineşte, tipărind aceste cărţi, un oficiu cultural de mare însemnătate”.

Prof. Radu Gheorghe