Statuia lui Ion Creanga

Autor: Ion Vlasiu
Anul: 1983
Material: piatra
Amplasament: B-dul  Decebal, lângă Casa de Cultură a Sindicatelor

Ion Vlasiu (1908 – 1997)ion-vlasiu-1908-1997_6849030d766614

6 mai 1908
se naşte la Lechinţa, judeţul Mureş

1921 – 1926
urmează Şcoala de arte şi meserii din Târgu-Mureş

1928 – 1930
studiază sculptura cu Romulus Ladea la Şcoala de belle-arte din Cluj

1932
deschide prima expoziţie personală de sculptură la Târgu-Mureş care este şi prima expoziţie de sculptură din acest oraş

1933

editează singurul număr al revistei de avangardă Herald împreună cu un grup de tineri intelectuali clujeni printre care Olga Caba, Yvonne Rossignon, Eduard Mezincescu, Eduard Pamfil, Wolf Eichelburg, Grigore Popa. Publică aici cu pseudonimul Saul Pelaghia

1937
călătoreşte la Praga, Belgrad şi Budapesta

1938
deschide o expoziţie personală de pictură şi sculptură la Paris, la Galerie Contemporaine şi expune la Salon des Tuileries atât pictură cât şi sculptură

1939
publică romanul autobiografic Am plecat din sat, premiat cu Premiul Academiei Române. Este primul volum dintr-un vast ciclu autobiografic în care relatează meandrele formaţiei sale ca om şi ca artist şi care mai cuprinde Poveste cu năluci – 1941, Drum spre oameni – 1962, O singură iubire – 1965, Cartea de toate zilele – 1984, Succes moral – 1985, Monolog asimetric – 1988, În spaţiu şi timp (4 volume apărute între 1970 – 1987), Obraze şi măşti – 1994, Casa de sub stejari – 1999

Numeroase expoziţii personale de sculptură şi pictură la Cluj, Bucureşti (1933 – Sala Hasefer; 1936 – Sala Mozart; 1942 – Sala Dalles, 1944 – Sala Dalles, 1957 – Sala Magheru, 1967 – Sala Dalles, 1978 – Sala Dalles, 1984 – expoziţie retrospectivă Sala Dalles), Timişoara, Braşov, Paris (1938), Varşovia (1977), Athena (1979)
Participă la cele mai importante expoziţii colective din Bucureşti şi Cluj, precum şi la expoziţiile de artă românească din străinătate, printre care la Bienala de la Veneţia din 1976
Profesor la Academia de arte frumoase din Timişoara (1938), redactor şef al revistei Arta (1966 – 1969)

Este autorul mai multor monumente dedicate unor evenimente sau figuri memorabile ale istoriei şi culturii româneşti – Maternitate (Bucureşti, 1958), Horia, Closca şi Crişan (Cluj, 1974), Monumentul Unirii (Blaj, 1975), Monumentul lui Aurel Vlaicu (Târgu-Mureş 1976), Ion Creangă (Piatra Neamţ, 1983)
Doctor Honoris Causa, 22 mai 1993, Cluj

Distins cu Premiul Academiei Române, 1939; Premiul Anastase Simu, 1942; Doctor Honoris Causa al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, 1993
Încetează din viaţă în 18 decembrie 1997

Despre opera lui Ion Vlasiu s-au scris peste 700 de articole şi i-au fost consacrate trei albume cu studii monografice scrise de Dan Grigorescu (1970), Ion Frunzetti (1973) şi Călin Demetrescu (1987)

Lucrări ale sale se află expuse în principalele muzee din România (Bucureşti, Cluj, Constanţa, Oradea, Târgu-Mureş)

La Târgu-Mureş este deschisă din 1980 Galeria Ion Vlasiu aparţinând Muzeului Judeţean, unde sunt expuse peste 100 de lucrări de pictură şi sculptură ale artistului.

Ion Creangă (n. 1 martie 1837, Humulești, jud. Neamţului – d. 31 decembrie 1889, Iași) a fost un scriitor român. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice Amintiri din copilărie.

ion_creanga_2p

Data nașterii lui Creangă este incertă. El însuși afirmă în Fragment de biografie că s-ar fi născut la 1 martie 1837. O altă variantă o reprezintă data de 10 iunie 1839, conform unei mitrici de nou-născuți din Humulești.

Creangă a mai avut încă șapte frați și surori: Zahei, Maria, Ecaterina, Ileana, Teodor, Vasile și Petre. Ultimii trei au murit în copilărie, iar Zahei, Maria și Ileana în 1919.

Tinerețea lui Creangă este bine cunoscută publicului larg prin prisma operei sale capitale Amintiri din copilărie. În 1847 începe școala de pe lîngă biserică din satul natal. Fiu de țăran, este pregătit mai întîi de dascălul din sat, după care mama sa îl încredințează bunicului matern. În 1853 este înscris la Școala Domnească de la Tîrgu Neamț sub numele Ștefănescu Ion, unde îl are ca profesor pe părintele Isaia Teodorescu. După dorința mamei, care voia să-l facă preot, este înscris la Școala catihetică din Fălticeni. Aici apare sub numele de Ion Creangă, nume pe care l-a păstrat tot restul vieții. După desființarea școlii din Fălticeni, este silit să plece la Iași, absolvind cursul inferior al Seminarului teologic „Veniamin Costachi” de la Socola.

S-a despărțit cu greu de viața țărănească, după cum mărturisește în Amintiri.

La 19 decembrie 1860 se naște fiul său Constantin.

În 1864, Creangă intră la Școala preparandală vasiliană de la Trei Ierarhi, unde l-a avut profesor pe Titu Maiorescu. Acesta îl aprecia foarte mult și l-a numit învățător la Școala primară nr. 1 din Iași.

După ce timp de 12 ani este dascăl și diacon la diferite biserici din Iași, este exclus definitiv din rîndurile clerului, deoarece și-a părăsit nevasta, a tras cu pușca în ciorile care murdăreau Biserica Golia și s-a tuns ca un mirean, lucruri considerate incompatibile cu statutul de diacon.

Dedică din ce în ce mai mult timp literaturii și muncii de elaborare a manualelor școlare.

În anul 1867 apare primul abecedar conceput de Ion Creangă, intitulat Metodă nouă de scriere și citire.

În 1871 apare în Columna lui Traian articolul Misiunea preotului la sate, semnat de preotul Ion Creangă. În același an este exclus din rîndurile bisericii , fiind acuzat de a fi frecventat teatrul. Publică acum un manual de citire intitulat Învățătorul copiilor , unde inserează trei povestiri: Acul și barosul , Prostia omenească și Inul și cămeșa.

Un an mai tîrziu este exclus și din învățămînt și, în ciuda plîngerilor și protestelor sale, situația rămîne aceeași. Își cîștigă existența ca mandatar al unui debit de tutun.

În 1873 se încheie procesul său de divorț, copilul său de 12 ani fiindu-i dat în îngrijire. A căutat o casă în care să se mute, alegînd o locuință în mahalaua Țicău.

În această perioadă îl cunoaște pe Mihai Eminescu, atunci revizor școlar la Iași și Vaslui, cu care se împrietenește. La îndemnul lui Eminescu frecventează societateaJunimea, unde citește din scrierile sale.

În cadrul revistei Convorbiri literare publică Soacra cu trei nurori și Capra cu 3 iezi.

Între 1875 și 1883, la îndemnul poetului, scrie cele mai importante opere ale sale.

La 1878 , pentru activitatea sa didactica, este decorat cu ordinul Bene-merenti. Publică basmul Ivan Turbincă.

Câţiva ani mai tîrziu a fost bolnav de epilepsie și a suferit foarte mult la aflarea bolii și apoi a decesului lui Eminescu, și al Veronicăi Micle.

Ion Creangă călătorește la Slănicul Moldovei pentru a-și îngriji sănătatea,îl vizitează pe Mihai Eminescu la Mănăstirea Neamțului.

Horia Creangă, nepotul povestitorului, este considerat cel mai important arhitect al perioadei interbelice. În capitală a proiectat peste 70 de imobile. Unele insa au fost schimbate de-a lungul timpului, astfel ca nici specialistii nu mai recunosc stilul marelui arhitect scolit la Paris.

Umorul lui Creangă este însuşi umorul vieţii, al acestui fenomen organic, în care durerea şi bucuria, răul şi binele, prostia şi inteligenţa, umbra şi lumina se îmbrăţişează alternativ, ca s-o exprime în toata realitatea.

La 31 decembrie 1889 se stinge din viață în urma unui atac cerebral. Ion Creangă este înmormîntat la 2 ianuarie 1890 la cimitirul Eternitatea din Iași.

„În Ion Creanga vedem astazi pe primul romancier al literaturii noastre, pe primul creator de epos, nu în timpul istorico-literar, ci într-o durată spirituală, fiindcă românul lui Filimon anticipează cu două decenii Amintirile.”